Exista controverse pe tema “albumul cel mai tare Madness este..” One step beyond sau The Rise & Fall sau 7, dar un lucru este cert, daca incepi cu albumul de debut, sigur vei incerca mai multe “nebunii”. Performantele pe piata muzicala din ’79 ale albumului nu ma intereseaza, pentru ca se trecea la Cyndi Lauper si Madonna, sau Van Halen si Mötley Crüe, generatia MTV, lasandu-i pe “independenti” sa se distreze mai mult in salile de repetitie.

“Watch this! This is the heavy heavy monster sound”

One Step Beyond te intampina ca la un carnaval si dupa te arunca intr-un adevarat roller coaster fara nicio protectie. Asta fiind doar inceputul, te calmezi putin cu “My Girl“, si pastrand momentul o ia la vale din nou, pe valea Nilului mai exact. Mi-a placut foarte mult ca nu s-au abtinut in a se juca chiar si pe inregistrare, piesele sunt lungi in principal instrumentale, exact cum ies atunci cand te distrezi cu baietii in sala de repetitii. Veselia se pastreaza jumatate de album, trecand la cea de-a doua ceva se schimba. Buclele melodice complete cateodata prea previzibile incep sa dispara de pe la “Bed and Breakfast Man” si mai clar de la “Razor Blade Alley”. ”Razor Blade Alley” mi s-a parut o maturizare brusca, obisnuit fiind cu vocea unui bully si in spatele lui cativa goofies cu saxofoane si alte instrumente. Toate adunate dau un album pe care il mai pastrez in playlist si am sa incerc sa nu mai pasesc pe ritm de 2-tone ska, asa ca in artworkul albumului.

Acum, sper ca te astepti la o recomandare de pe album, asa ca am sa-ti dau trei bune si trei mai slabe. Totusi insist sa asculti albumul cap coada si sa-mi zici daca nu mai bine se numeau “The MoodShifters”.

The Good:
1. Night Boat to Cairo
2. Land of Hope and Glory
3. Razor Blade Alley

The Bad:
1. Swan Lake
2. Rockin’ in A♭
3. Bed and Breakfast Man

The Ugly: Suggs

“I’ll never get to Orange street”