Ascultand Absolutely si 7 am constatat o vizibila (cand poti vedea cu urechea) schimbare fata de albumul de debut. Madness, se pare, ca dupa ce s-au jucat in One Step Beyond, au lucrat la Absolutely si 7 sa sune mai apetisant. Ca stil, s-au dus spre pop, o auzim clar in Embarrassment, care este o melodie atipica cu o tema mai sumbra (parca altfel decat ii stiam).

Recomandarea mea pentru tine este single-ul de pe Absolutely. Mi-a placut ca au pastrat atmosfera de pe One Step Beyond. Baggy Trousers… sa iti aduci aminte de scoala sau macar sa iti imaginezi un gimnaziu britanic cu Suggs pe post de bully.

Poti asculta cantecul *aici* si poti comenta (daca ti-a placut, daca nu, daca era alta melodie de pe Absolutely sau 7 mai tare) mai jos.

P.S. : Suggs (The Ugly) este solistul.

Sunt putine cantece semnate Norah Jones care sa iasa din fundal, sa se dezica de stilul jazzy-lounge (pe alocuri country, si totusi tot lounge), iar una dintre acestea este, cu siguranta, My Dear Country.

Norah Jones

Totusi, Norah a gresit cu textul pe melodia asta, mult prea sentimentala. Ma asteptam la roua englezeasca, un earl grey, o scena la fel de “grey” si implicarea macar a unui cuplu, in niciun caz la trista, ce-i drept, poveste a pusului stampilei pe un buletin de vot. Sunetul / “sound”-ul mi se pare atipic ei si cu o tenta de folclor britanic (a se observa imaginea descrisa mai devreme)… asculta cu atentie.

In rest, despre Norah Jones vorbesc cantecele, este fata cu o grava tristete cronica (si o spun cu simpatie). Te invit sa asculti o interpretare interesanta a “My Dear Country” si, daca ai rabdare, una la fel de interesanta a “Come away with me“.

“but the day after is darker”

De Black Keys ar fi trebuit sa aud pana acum. Cantecele lor insa imi sunt cunoscute din mai multe filme si seriale (te invit sa descoperi Rocknrolla, Black Snake Moan, Zombieland si poate Lie to Me), insa acum am reusit sa retin si autorii.

Legat de stilul lor, suna si este foarte blues-rock, cu accent pe partea agresiva, pastrand colturile rotunde de la blues. Ce imi place foarte mult la cantecul asta este simplitatea instrumentala de a transmite un mesaj. Ce sa mai spun, nu mi se par originali, imprumuta sunetul din ’60 (poate ma insel, aduce a Moody Blues) in era noastra indie, asta e bine.

Ignora faptul ca sunt un duo, care imi aduce aminte de The White Stripes, ca doar si acolo am simtit o urma de blues-rock, si asculta *aici*.

“Lies, lies, lies”